Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) Daniel a solicitat, miercuri la o întâlnire a reprezentanţilor cultelor cu reprezentanţi ai statului, creşterea...
Social-democraţii au precizat că PSD îşi asumă ca obiectiv politic major implementarea salariului minim european în România, până la finalul anului 2024....
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan-Radu Oprea a declarat, referitor la salariul minim european, că soluţiile ar trebui găsite...
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că a depus un proiect de lege prin care propune creşterea salariului minim la 5.000 de lei şi scăderea...
Deputatul Alin Ignat (PNL) a declarat marţi că lucrează cu mai mulţi colegi din PNL la o propunere legislativă care să vină cu facilităţi fiscale...
Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Intreprinderor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a declarat marţi, după discuţiile de la...
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că a convenit, împreună cu patronatele şi sindicatele, în Consiliul Naţional Tripartit, noile valori ale...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că Executivul a stabilit ca de la 1 octombrie 2023, salariul minim brut pe ţară garantat...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, că Guvernul majorează cu 10% salariul minim general, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei brut pe lună. Premierul a mai...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrtian Câciu, a declarat joi că salariul minim va creşte de la 1 octombrie de la 3.000 de lei la 3.300 de...
Majorarea salariului minim urmează să se stabilească în urma unui acord cu patronatele şi sindicatele, au precizat surse liberale.
Polonia intenţionează să majoreze de două ori salariul minim în 2024, pentru a ajuta oamenii să facă faţă unei inflaţii ridicate, a declarat ministrul...
Salariul minim în Turcia - afectată de o inflaţie de peste 84% în decurs de un an - urmează să crească începând de la 1 ianuarie la 8.500 de lire...
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) atrage atenţia că decizia Guvernului Ciucă privind majorarea salariului minim brut nu rezolvă problema sistemică, ci...
Prremierul Nicolae Ciucă a participat la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social care a avut loc, joi la Palatul Victoria. În cursul...
Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, afirmă că salariul minim ”cu siguranţă” va fi 3.000 de lei, cu câteva ore înainte de Consiliul Naţional...
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a declarat luni că nu există un ton conflictual nici în coaliţie şi nici în PNL şi a precizat că...
Ministerul Muncii a supus dezbaterii publice proiectul HG pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. De la 1 ianuarie, este...
Ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat marţi, la Parlament, despre salariul minim de 3.000 de lei, că îşi doreşte să intre în vigoare de la 1 ianuarie...
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat marţi la Parlament că mâine ( miercuri, nr) va avea loc întâlnirea tripartită la Guvern şi vor stabili împreună cu...
Comunitatea Declic cere Guvernului aplicarea directivei europene privind salariul minim, organizând în acest sens un protest la Palatul Victoria. Peste 63.400...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Dâmboviţa, că este evident că va trebui mărit salariul minim pe economie, el arătând că din...
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, după vizita la fabrica IVECO din judeţul Dâmboviţa, că guvernul îşi doreşte ca salariul minim să crească,...
Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim, de la 1 ianuarie, la 3.000 lei, majorarea pensiilor urmând a fi de maximum 11%, în functie de bugetul pe anul...
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit news TV că există din partea tuturor partidelor care...